Au trecut cateva luni bune de cand nu am mai scris nimic pe blogul meu. Poate va intrebati de ce totusi l-am facut? Imi place foarte mult sa scriu si sa imi fac ordine in minte scriind. Scot din mintea mea cuvintele care conteaza pentru mine. Nu tot ce ne trece prin minte are valoare, de aceea Cuvantul Lui Dumnezeu ne spune clar ca orice gand trebuie sa il trecem printr-un filtru, iar acel filtrul este intrebarea: Ii place Domnului meu ce gandesc? (Orice gand il fac rob ascultarii de Cristos). Sa ne ajute Dumnezeu sa castigam batalia din mintea noastra si sa lasam sa se materializeze in Cuvinte si Fapte doar gandurile frumoase.

Vorbesc despre subiectul asta pentru ca m-am saturat de zambetul celor care fug atunci cand trebuie sa ofere o mana de ajutor. Aici in Franta unde sunt pentru o luna am fost cazat la sediul firmei si am primit o masina de care sa ma folosesc, fiind destul de departe de supermarket si de Paris, insa nu dupa mult timp masina s-a stricat si nu au mai facut nimic sa o repare, nu le pasa. Dupa cateva zile “cazuse” si internetul si nu mai aveam cum sa comunic cu cei de acasa. Cum am spus, colegii mei din Franta nu erau afectati, se vedea ca nu le pasa, pentru ca nu faceau nimic pentru rezolvarea problemelor mele. Insa zambeau atat de frumos, cred ca cel mai larg si dulce zambet aici in Franta l-am vazut, insa zambeau unui om care pur si simplu avea nevoie de altceva.

Problemele intr-un final s-au rezolvat dar cu mari insistenta la care primeam zambete largi fara solutii.
Am invatat ceva de aici si anume ca atunci cand doar zambesc unor oameni pe care ii aud ca striga dupa ajutor sunt de fapt un mare indiferent, la urma urmei pacatos, pentru ca refuz sa fac un bine cand pot sa il fac.

Sfatul meu este ca zambetul sa fie cireasa de pe tort, zambetul sa fie punctul pe care il punem la sfarsitul facerii de bine. Totusi zambiti mereu facand bine.